Comisii de luare în evidență vinuri
►► Comisii de luare în evidență a vinurilor DOC/IG/varietale
Potrivit PROCEDURII de atestare, control şi verificare pentru certificarea vinurilor cu denumire de origine controlată, vinurilor cu indicaţie geografică şi vinurilor varietale se constituie la nivelul fiecărui Inspectorat teritorial printr-o Decizie a directorului general al O.N.V.P.V, Comisii de degustare în vederea evaluării senzoriale a vinurilor.
Acestea sunt alcătuite dintr-un număr impar de membri, minim 5 – maxim 9 (cu unul - trei membri rezervă) şi vor avea în componenţă cel mult 3 inspectori de specialitate din alte inspectorate, cel mult 4 membri A.D.A.R., un reprezentant al asociaţiei profesionale de producători reprezentativă pentru arealul din care provin vinurile şi un reprezentant al producătorilor, care este preferabil să fie tehnolog, oenolog sau să aibă studii de specialitate. Preşedintele Comisiei va fi inspectorul de specialitate al O.N.V.P.V. din inspectoratul teritorial de referinţă.
Comisiile de degustare se întrunesc de cel puţin patru ori în decursul unui an calendaristic, conform unei programări care va fi publicată pe site-ul www.onvpv.ro în această secțiune şi actualizată permanent, astfel încât să fie accesibilă oricărei persoane interesată de a prezenta pentru evaluare vinuri cu DOC/IG/varietale.
Ulterior momentului încheierii fermentaţiei alcoolice şi stabilizării vinului, la cererea producătorilor se realizează evaluarea calitativă a loturilor de vin pentru luarea în evidenţă ca vinuri apte de a evolua ca vinuri cu DOC/IG/varietale, prin analize organoleptice şi analize fizico-chimice.
Programările sunt în responsabilitatea Inspectoratelor teritoriale în care se vor desfăşura şedinţele de evaluare a vinurilor cu DOC/IG/varietale.
În cadrul Comisiilor de degustare pentru luarea în evidență se vor prezenta probe din loturile de vin prelevate și prezentate de către producători.
În situațiile în care există contestații la rezultatele obţinute în şedinţele de evaluare, vinurile vor putea fi re-examinate de către Comisia de Contestaţii de la sediul central al O.N.V.P.V.
♦ Consultă aici: Procedura de atestare, control și verificare pentru certificarea vinurilor cu DOC/IG/varietale