Istoric
Istoricul denumirii de origine al vinurilor
Notiunea de denumire de origine a vinurilor este foarte veche, ea fiind folositã pentru identificarea produselor care circilã printr-un nume geographic. Denumirea de origine nu este o simplã indicare a provenientei, ea este asociatã originalitatii si specificitatii produsului. Cele mai vechi referinte se gãsesc în Biblie unde se aminteste de vinul de Samarie sau de vinul de Helbon (Liban).
Antichitatea greacã sau romanã desemneazã anumite vinuri prin indicatie geograficã pentru cã acestea au o calitate specificã fatã de altele. Cunoscut din acea perioadã este vinul de Ismaros, pe care îl pierde Cyclop în favoarea lui Ulysse, Ismaros fiind un mic masiv muntos izolat din Thrace.
Din Evul Mediu se pãstreazã diferite texte care vorbesc despre vinurile cu denumire de origine. Roger Dion citeazã douã decrete, cel din anul 1351 si din 1415 în care apare specificatia cã vânzãtorii care dau alt nume vinului decât cel al zonei în care a fost ceeat îsi pierd produsul si sunt amendati. Pe vremea aceea functionau corporatii care reglementau comertul în general si comertul cu vinuri în particular. Corporatiile au fost abrogate si a urmat o perioadã foarte lungã de latentã pânã în secolul al XIX-lea. Sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea se caracterizeazã printr-o bagatã activitate de reglementare a domeniului ‘’vinuri cu denumire de origine controlatã’’. Legislatia internationalã, a Oficiului International al Viei si Vinului (O.I.V.), a Uniunii Europene precum si legislatia nationalã prezintã particularitãti specifice.
