De onvpv,

Anul 2026 marchează un moment de cotitură în istoria fitosanitară a Europei: Lycorma delicatula White (Hemiptera: Fulgoridae), cunoscută în literatura de limbă engleză sub denumirea de „spotted lanternfly” (musca-felinar pătată), a fost confirmată oficial, în decurs de numai câteva săptămâni, mai întâi în Republica Moldova (august 2026) și ulterior în Ungaria (septembrie 2026) – aceasta din urmă reprezentând prima semnalare de pe teritoriul Uniunii Europene. Specia, originară din China, s-a dovedit în ultimele două decenii una dintre cele mai agresive insecte invazive din emisfera nordică, provocând pagube semnificative în plantațiile de viță-de-vie din Coreea de Sud și, mai ales, în estul Statelor Unite ale Americii.


Ciclul biologic al muștei-felinar pătate (Lycorma delicatula). Sursa: tualatinswcd.org

Prin faptul că ambele focare confirmate se află în țări vecine României – la est și la vest – problema depășește cadrul unei curiozități entomologice și devine una de relevanță practică imediată pentru viticultori, pomicultori, inspectori fitosanitari și publicul larg. Prezentul articol sintetizează datele științifice privind biologia și impactul dăunătorului asupra viței-de-vie, cronologia apariției sale în regiunea OEPP (European and Mediterranean Plant Protection Organization) și măsurile de supraveghere care se impun.

Poziție sistematică, origine și istoricul invaziei

Lycorma delicatula aparține ordinului Hemiptera, subordinul Auchenorrhyncha, familia Fulgoridae; sinonimul istoric al speciei este Aphaena delicatula White (EPPO, 2026a). Aria nativă cuprinde China și zone din Asia de Sud-Est. Prima extindere documentată în afara arealului a avut loc în Coreea de Sud (2004), urmată de Japonia (2009) și de Statele Unite (2014), unde insecta a fost depistată în comitatul Berks din Pennsylvania (Barringer et al., 2015; Madalinska et al., 2022). Introducerea în America de Nord a fost pusă pe seama unor ponte ajunse cu un transport de piatră din China, iar ritmul mediu de expansiune a fost estimat la circa 17 km pe an.

În SUA, dăunătorul s-a extins treptat până în Illinois spre vest și Georgia spre sud (West et al., 2025), fiind semnalat în cel puțin 18 state. În septembrie 2026 a fost confirmat și în Canada, ceea ce, împreună cu focarele din Republica Moldova și Ungaria, a determinat Convenția Internațională pentru Protecția Plantelor (IPPC) să emită trei alerte în cadrul sistemului POARS dedicat dăunătorilor emergenți de interes global (ANF, 2026b).

Cum recunoaștem musca-felinar pătată: morfologie, biologie și plante-gazdă

Specia are o singură generație pe an și iernează în stadiul de ou. Aspectul insectei se modifică radical de la un stadiu la altul, ceea ce face ca ea să fie ușor confundată sau trecută cu vederea de observatorii nefamiliarizați (Tabelul 1).

Tabelul 1. Stadiile de dezvoltare ale speciei Lycorma delicatula (după EPPO, 2026a și ANF, 2026b); perioadele sunt cele observate în Pennsylvania, SUA

 

Stadiu Perioada (orientativ) Caractere de recunoaștere
Ou (pontă) octombrie – iunie Ponte de 30–50 de ouă dispuse în rânduri, acoperite cu o secreție ceroasă cenușie care, după uscare, seamănă cu o pată de noroi crăpat, de 2,5–5 cm lungime
Nimfe, vârstele I–III mai – iulie 3,5–9,5 mm; tegument negru cu pete albe; nimfe foarte mobile, săritoare
Nimfe, vârsta a IV-a

iulie – septembrie

11–15 mm; colorație roșie, cu pete albe și desene negre
Adult iulie – decembrie 21–27 mm; aripi anterioare cenușii cu pete negre; aripi posterioare roșii în jumătatea bazală, cu zonă alb-neagră, vizibile în zbor

 

Femelele depun pontele nu numai pe scoarța arborilor, ci pe aproape orice suprafață netedă: piatră, paleți din lemn, containere, utilaje agricole, remorci, vehicule. Această particularitate explică mecanismul principal de răspândire la distanță – transportul pasiv, prin activitatea umană, al pontelor aflate în diapauză. Pe cont propriu, nimfele se deplasează mergând, iar adulții zboară pe distanțe relativ scurte (ANF, 2026b). Modelările efectuate în SUA confirmă rolul determinant al rețelelor de transport rutier și feroviar în dinamica invaziei (Strömbom et al., 2024).

Insecta este un fitofag floemic1 puternic polifag: sunt raportate peste 70 de specii-gazdă, iar autoritatea maghiară menționează circa 100 (Urban și Leach, 2023; Kecskemét365, 2026). Gazda preferată este cenușerul (Ailanthus altissima), specie invazivă larg răspândită și în România, pe marginea drumurilor, pe terasamente de cale ferată și pe terenuri abandonate. Printre gazdele de importanță economică se numără vița-de-vie (Vitis spp.), nucul (Juglans spp.), arțarii (Acer spp.), salcia (Salix spp.), precum și numeroase alte specii pomicole.

Impactul muștei-felinar pătate asupra viței-de-vie

Vița-de-vie este considerată în SUA cultura cea mai afectată de L. delicatula. Pagubele sunt atât directe, prin extragerea sevei elaborate, cât și indirecte: excrementele zaharoase (roua de miere) eliminate în cantități mari favorizează instalarea fumaginei pe frunze și ciorchini, cu reducerea suprafeței fotosintetic active și deprecierea calității recoltei (Urban, 2020; Urban și Leach, 2023).

Studiile ecofiziologice realizate la Pennsylvania State University au demonstrat că hrănirea prelungită a adulților, la sfârșitul sezonului de vegetație, reduce puternic schimburile gazoase foliare (fotosinteza și conductanța stomatică) și diminuează semnificativ rezervele de amidon din rădăcinile lemnoase, atât la Vitis vinifera 'Riesling', cât și la hibridul 'Marquette'; la densități ridicate (de ordinul a 70–200 de adulți pe butuc, respectiv peste 8 adulți pe lăstar) a fost afectată și acumularea zaharurilor în boabe (Harner et al., 2022). Cercetările ulterioare pe 'Cabernet franc' au arătat că efectele asupra alocării carbonului și a biomasei radiculare persistă și după încetarea infestării (Harner et al., 2025), ceea ce explică declinul vigorii în anii următori și, în cazul infestărilor repetate, chiar pieirea butucilor. Rezultate recente indică faptul că hrănirea insectei induce și răspunsuri sistemice de apărare la vița-de-vie (Journal of Chemical Ecology, 2026).

Din perspectivă economică, pierderile de recoltă raportate în unele podgorii din America de Nord au ajuns, potrivit comunicatelor autorităților fitosanitare din regiune, până la 90%, la care se adaugă costurile suplimentare ale tratamentelor insecticide aplicate frecvent în apropierea recoltării, când populațiile de adulți ating maximul (septembrie–octombrie) (Ohio State University, 2024).

Riscul de instalare a speciei Lycorma delicatula în Europa

Înainte de 2026, specia era absentă din Europa, însă evaluările de risc indicau o vulnerabilitate ridicată a continentului. Un model de distribuție de tip „ensemble”, publicat în 2025, a arătat că, în condițiile climatice actuale, o mare parte a Europei este foarte favorabilă speciei, schimbările climatice urmând să modifice doar ușor această favorabilitate până în 2060; totodată, numeroase plante-gazdă cunoscute sunt larg răspândite pe continent (Chartois et al., 2025). Concluzii convergente fuseseră formulate anterior și la nivel global (Wakie et al., 2020), precum și în evaluarea de risc a EFSA (EFSA PLH Panel, 2019).

Cronologia semnalărilor din regiunea OEPP (2026)

Republica Moldova

La 14 august 2026, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a confirmat oficial prima depistare a speciei pe teritoriul țării, aceasta fiind totodată prima semnalare din regiunea OEPP. Focarul a fost identificat într-o zonă industrială din municipiul Chișinău, adulți și nimfe fiind găsiți pe vegetație spontană, în special pe Ailanthus altissima; identitatea a fost confirmată de laboratorul național de referință. A fost delimitată o zonă infestată de circa 7000 m² și o zonă-tampon, în care s-au aplicat tratamente insecticide. Focarul inițial este considerat eradicat, însă monitorizarea din zona-tampon a evidențiat populații izolate în spații publice, statutul oficial al dăunătorului fiind declarat „tranzitoriu” (EPPO, 2026b; ANSA, 2026; ANF, 2026a).

Ungaria – prima semnalare din Uniunea Europeană

La 24 septembrie 2026, Oficiul Național pentru Siguranța Lanțului Alimentar (Nébih) a anunțat confirmarea prezenței speciei în județul Bács-Kiskun, în sudul țării, la granița cu Serbia. Descoperirea a pornit de la sesizarea unui locuitor care, în vara anului 2026, a observat pe proprietatea sa o insectă necunoscută și a transmis fotografii autorității; pe baza acestora s-a suspectat o nimfă în stadiu târziu, iar laboratorul Nébih a confirmat ulterior specia. Autoritățile maghiare au declanșat măsurile de carantină prevăzute de legislația Uniunii (HVG, 2026; Kecskemét365, 2026; Phys.org/AFP, 2026). A doua zi, IPPC a emis o alertă POARS dedicată acestui focar (ANF, 2026b).

Cazul maghiar ilustrează, încă o dată, rolul decisiv al științei cetățenești în depistarea precoce a organismelor invazive: prima confirmare din Uniunea Europeană nu a rezultat dintr-o inspecție oficială, ci din vigilența unui cetățean. Până la data redactării acestui articol, specia nu a fost semnalată în România.

Statutul de organism de carantină în Uniunea Europeană

Lycorma delicatula este organism de carantină pentru Uniunea Europeană, fiind inclusă din 2021 în Anexa II, partea A, a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/2072 – lista organismelor de carantină a căror prezență nu este cunoscută pe teritoriul Uniunii – în aplicarea Regulamentului (UE) 2016/2031 privind măsurile de protecție împotriva dăunătorilor plantelor. Specia figurează, de asemenea, pe lista A1 a OEPP (EPPO, 2026a; ANF, 2026b). Încadrarea juridică rămâne neschimbată până la o eventuală modificare a actelor normative, însă confirmarea dintr-un stat membru impune, de facto, măsuri oficiale de delimitare, eradicare și supraveghere intensificată.

Implicații pentru România și măsuri recomandate

Poziția geografică a României, între cele două focare confirmate, abundența cenușerului ca gazdă-rezervor și importanța sectorului viticol justifică o supraveghere activă. Pe baza experienței nord-americane și a recomandărilor autorităților fitosanitare, se pot formula următoarele direcții de acțiune.

 


Cenușerul (Ailanthus altissima), gazda preferată a speciei Lycorma delicatula. Sursa: taylor-weed-control.co.uk

Supravegherea gazdelor-indicator

Arborii de Ailanthus altissima din apropierea nodurilor de transport, a zonelor industriale, a depozitelor de piatră și a terminalelor de mărfuri constituie punctele prioritare de observație. Toamna, adulții sunt cel mai ușor de observat datorită dimensiunilor și aripilor posterioare roșii, vizibile în zbor.

Inspecția pontelor

Obiectele provenite din zonele afectate – paleți, lemn, piatră, utilaje, remorci, rulote – trebuie verificate pentru ponte cu aspect de noroi uscat. Obiectul suspect nu se deplasează, deoarece tocmai transportul reprezintă principalul mecanism de dispersie.

Notificarea imediată

Orice suspiciune se fotografiază și se comunică, împreună cu localizarea exactă, oficiului fitosanitar județean sau Autorității Naționale Fitosanitare (fitosanitar@anfdf.ro); exemplarul se păstrează, dacă este posibil, într-un recipient închis, nestrivit, confirmarea oficială făcându-se pe baza materialului biologic (ANF, 2026b).

Măsuri în plantațiile viticole

Experiența din SUA arată că monitorizarea prin observații vizuale rămâne una dintre cele mai eficiente metode de limitare a răspândirii; distrugerea mecanică a pontelor (răzuire) reduce populația hibernantă, iar plasele anti-insecte pot exclude fizic dăunătorul din coronament (Leach et al., 2023; Ohio State University, 2024). În America de Nord se folosesc insecticide din grupele neonicotinoidelor, piretroizilor și organofosforicelor; în spațiul european, orice intervenție chimică trebuie însă raportată la produsele omologate și la măsurile oficiale dispuse de autoritatea competentă.

Perspective de combatere biologică

Un aspect încurajator îl reprezintă evaluarea, în condiții de laborator, a parazitoidului oofag european Anastatus bifasciatus (Hymenoptera: Eupelmidae) ca agent potențial de combatere a speciei (Molfini et al., 2025), precum și cercetările privind dușmanii naturali din arealul de origine, cum ar fi Dryinus sinicus (Zhuang et al., 2025).

Concluzii

Confirmarea speciei Lycorma delicatula în Republica Moldova și în Ungaria, în vara și toamna anului 2026, transformă un risc teoretic, anticipat de modelele de distribuție, într-o realitate fitosanitară regională. Datele acumulate în SUA arată că dăunătorul poate compromite atât recolta curentă, cât și rezervele de carbohidrați și longevitatea butucilor de viță-de-vie. Fereastra de oportunitate pentru eradicare este limitată la fazele incipiente ale invaziei, iar succesul depinde în egală măsură de rigoarea autorităților fitosanitare și de implicarea viticultorilor și a publicului larg în depistarea precoce.

Dr.ing. Mirela Gabriela Heizer

Inspector de specialitate

1 Fitofag floemic – insecte (cum sunt unele specii de cicade sau afide) care își introduc aparatul bucal în țesutul floemic pentru a se hrăni cu sevă, fiind uneori și vectori pentru fitoplasme sau virusuri care infectează acest țesut vegetal.

Referințe bibliografice

ANF – Autoritatea Națională Fitosanitară (2026a). Alertă fitosanitară: Lycorma delicatula detectat pentru prima dată în Republica Moldova, 26 august 2026. https://anfdf.ro/alerta-fitosanitara-lycorma-delicatula-detectat-pentru-prima-data-in-republica-moldova/

ANF – Autoritatea Națională Fitosanitară (2026b). Lycorma delicatula, confirmată în Ungaria, 28 septembrie 2026. https://anfdf.ro/lycorma-delicatula-confirmata-in-ungaria/

ANSA – Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (2026). Atenție! Regim de carantină fitosanitară, 24 august 2026. https://ansa.gov.md/media/comunicate-de-presa/atentie-regim-de-carantina-fitosanitara.html

Barringer, L.E., Donovall, L.R., Spichiger, S.E., Lynch, D., Henry, D. (2015). The first New World record of Lycorma delicatula (Insecta: Hemiptera: Fulgoridae). Entomological News, 125(1): 20–23.

Chartois, M., Fried, G., Rossi, J.-P. (2025). Climate and host plant availability are favourable to the establishment of Lycorma delicatula in Europe. Agricultural and Forest Entomology, 27(2): 316–328. https://doi.org/10.1111/afe.12665

EFSA PLH Panel (2019). Pest categorisation of Lycorma delicatula. EFSA Journal, 17(11): 5887. https://doi.org/10.2903/j.efsa.2019.5887

EPPO (2026a). Lycorma delicatula. EPPO datasheets on pests recommended for regulation. https://gd.eppo.int/taxon/LYCMDE/datasheet

EPPO (2026b). First report of Lycorma delicatula in Moldova and in the EPPO region. EPPO Reporting Service no. 08-2026, art. 2026/183. https://gd.eppo.int/reporting/article-8479

Harner, A.D., Leach, H.L., Briggs, L., Centinari, M. (2022). Prolonged phloem feeding by the spotted lanternfly, an invasive planthopper, alters resource allocation and inhibits gas exchange in grapevines. Plant Direct, 6(10): e452. https://doi.org/10.1002/pld3.452

Harner, A.D. et al. (2025). Feeding by adult spotted lanternfly affects carbon allocation postinfestation in young grapevines. American Journal of Enology and Viticulture, 76(1): 0760014. https://www.ajevonline.org/content/76/1/0760014

HVG (2026). Újabb csapás a szőlészeknek: megjelent a pöttyös lámpahordó-kabóca Magyarországon, 24 septembrie 2026. https://hvg.hu/gazdasag/20260924_pottyos-lampahordo-kaboca-magyarorszag-kartevo

Journal of Chemical Ecology (2026). Spotted lanternfly feeding induces systemic defense responses in grapevines. https://link.springer.com/article/10.1007/s10886-026-01742-2

Kecskemét365 (2026). Rossz hír a szőlőnek, a gyümölcsfáknak és a díszfáknak: megjelent Bács-Kiskunban a pöttyös lámpahordó-kabóca, 24 septembrie 2026. https://kecskemet365.hu/2026/09/24/rossz-hir-a-szolonek-a-gyumolcsfaknak-es-a-diszfaknak-megjelent-bacs-kiskunban-a-pottyos-lampahordo-kaboca-galeria/

Leach, H., Mariani, T., Centinari, M., Urban, J. (2023). Evaluating integrated pest management tactics for spotted lanternfly management in vineyards. Pest Management Science, 79(10): 3486–3492. https://doi.org/10.1002/ps.7528

Madalinska, K., McDougall, R., Nielsen, A.L. (2022). Characterizing location of spotted lanternfly egg masses in wooded habitat during early invasion stages. Frontiers in Insect Science, 2: 964736. https://doi.org/10.3389/finsc.2022.964736

Molfini, M., West, M., Gómez-Marco, F., Iacovone, A., Hoddle, M.S. (2025). Proactive evaluation of a native European parasitoid, Anastatus bifasciatus (Hymenoptera: Eupelmidae), for biological control of Lycorma delicatula (Hemiptera: Fulgoridae). Citat după https://biocontrol.ucr.edu/spotted-lanternfly-lycorma-delicatula-hemiptera-fulgoridae

Ohio State University (2024). Pest alert: spotted lanternfly in grape production. Fișă tehnică, CFAES. https://cfaes.osu.edu/fact-sheet/pest-alert-spotted-lanternfly-grape-production

Phys.org / AFP (2026). Hungary detects invasive spotted lanternfly for the first time in the EU, septembrie 2026. https://phys.org/news/2026-09-hungary-invasive-lanternfly-eu.html

Strömbom, D., Sands, A., Graham, J.M., Crocker, A., Cloud, C., Tulevech, G., Ward, K. (2024). Modeling human activity-related spread of the spotted lanternfly (Lycorma delicatula) in the US. PLoS ONE, 19(8): e0307754.

Urban, J.M. (2020). Perspective: shedding light on spotted lanternfly impacts in the USA. Pest Management Science, 76(1): 10–17.

Urban, J.M., Leach, H. (2023). Biology and management of the spotted lanternfly, Lycorma delicatula (Hemiptera: Fulgoridae), in the United States. Annual Review of Entomology, 68: 151–167. https://doi.org/10.1146/annurev-ento-120220-111140

Wakie, T.T., Neven, L.G., Yee, W.L., Lu, Z. (2020). The establishment risk of Lycorma delicatula (Hemiptera: Fulgoridae) in the United States and globally. Journal of Economic Entomology, 113(1): 306–314.

West, M., Molfini, M., Gómez-Marco, F., Hoddle, M. (2025). Spotted Lanternfly, Lycorma delicatula (Hemiptera: Fulgoridae). UC Riverside, Center for Invasive Species Research. https://biocontrol.ucr.edu/spotted-lanternfly-lycorma-delicatula-hemiptera-fulgoridae

Zhuang, Y., Bao, K., Wang, X. (2025). Functional response of the native natural enemy Dryinus sinicus (Hymenoptera: Dryinidae) to different instars of spotted lanternfly (Lycorma delicatula). Journal of Economic Entomology, 118: 1320–1327.