ORDIN MADR nr. 240/2020 - Normele de aplicare ale măsurii de distilare a vinului în situații de criză, eligibilă pentru finanțare în cadrul PNS 2019-2023

  • Posted on: 2 September 2020
  • Autor: mirela.rosu

In Monitorul Oficial din 28 August 2020 a fost publicat Ordinul MADR nr. 240/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de distilare a vinului în situații de criză. 

Conform Articolului 5, pct. 10,  lit i) din ordinul menționat,  O.N.V.P.V. este institutia responsabilă cu eliberarea unei adeverințe, necesară solicitanților care accesează această măsură de distilare a vinului în situații de criză, pentru  a putea beneficia de sprijinul acordat conform actului normativ.

CONSULTĂ - Model _cerere_adeverinta_distilare_de_criza 

CONSULTĂ -  ORDINUL MADR nr_240_2020

Actul normativ publicat asigură implementarea legislației europene actuale și vine în sprijinul viticultorilor din cadrul Uniunii care se confruntă cu probleme majore de gestionare ale resurselor, stocurilor de vinuri și distribuției lor,  datorate pandemiei COVID-19 din acest an și pentru a atenua impactul negativ asupra sectorului vitivinicol ca urmare a situației de criză apărută care a afectat populația, circulația mărfurilor, piețele de desfacere și industriile din toate domeniile.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)  acordă sprijinul  financiar pentru măsura de distilare a vinului în situații de criză, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 240/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de distilare a vinului în situații de criză, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023.
Cererile pentru acordarea sprijunului se depun la sediul APIA - Aparat Central.

Solicitanții pot fi:

⦁ orice persoană juridică sau formele asociative ale acestora, autorizată pentru distilarea produselor vinicole menționate în partea II din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, denumite în continuare vin, și care obțin în urma distilării acestora un produs cu o concentrație alcoolică de minimum 92% din volum.

Sprijinul financiar se acordă:

⦁ după finalizarea operațiunilor de distilare și denaturare;
⦁ în avans.

Cererile pentru acordarea sprijinului se depun la sediul APIA – Aparat Central:

⦁ după finalizarea operațiunilor de distilare și denaturare - nu mai târziu de 25 septembrie 2020, conform art. 5, alin 1 din OMADR 240 / 2020;
⦁ în avans - nu mai târziu de 11 septembrie 2020, conform art. 5, alin. 4 din OMADR 240 / 2020.

Valoarea avansului este de maximum 80% din valoarea corespunzătoare volumului estimat conform alin. (10) lit. d), din OMADR 240 / 2020, în condițiile constituirii unei garanții bancare de 100% din valoarea avansului solicitat.

În vederea aprobării sprijinului financiar, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
a) distileria să fie localizată pe teritoriul României;
b) să dețină autorizație valabilă la data începerii procesului de distilare a vinului și să obțină în urma acestuia un produs cu o concentrație alcoolică de minimum 92% din volum.

► Produsul rezultat în urma distilării vinului, pentru care se acordă sprijinul financiar va fi utilizat exclusiv în scopuri industriale, inclusiv în scopuri de dezinfectare sau farmaceutice, sau în scopuri energetice, astfel încât să se evite denaturarea concurenței.

► Volumul minim de vin ce poate face obiectul cererii de plată este de 10 hl.

► Este eligibil pentru sprijin financiar în cadrul măsurii de distilare a vinului în situații de criză doar vinul produs pe teritoriul României.

► Costurile eligibile pentru sprijin cuprind costul vinului, costul transportului vinului către distilerie și costul distilării vinului în cauză.

►► Sprijinul financiar se acordă pentru categoriile de vin cu denumire de origine controlată (DOC), indicație geografică (IG) și vin varietal.

►►► Plata sprijinului se face până la data de 15 octombrie 2020.

Plățile se finanțează integral din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

CONSULTĂ:  A.P.I.A. - GHIDUL SOLICITANTULUI privind sprijinul financiar pentru măsura de distilare a vinului în situaţii de criză