Comisii de luare în evidență a vinurilor DOC/IG/varietale
Potrivit PROCEDURII de atestare, control şi verificare pentru certificarea vinurilor cu denumire de origine controlată, vinurilor cu indicaţie geografică şi vinurilor varietale se constituie la nivelul fiecărui Inspectorat teritorial printr-o Decizie a directorului general al O.N.V.P.V, Comisii de degustare în vederea evaluării senzoriale a vinurilor.
Acestea sunt alcătuite dintr-un număr impar de membri, minim 5 – maxim 9 (cu unul - trei membri rezervă) şi vor avea în componenţă cel mult 3 inspectori de specialitate din alte inspectorate, cel mult 4 membri A.D.A.R., un reprezentant al asociaţiei profesionale de producători reprezentativă pentru arealul din care provin vinurile şi un reprezentant al producătorilor, care este preferabil să fie tehnolog, oenolog sau să aibă studii de specialitate. Preşedintele Comisiei va fi inspectorul de specialitate al O.N.V.P.V. din inspectoratul teritorial de referinţă.
Comisiile de degustare se întrunesc de cel puţin patru ori în decursul unui an calendaristic, conform unei programări care va fi publicată pe site-ul www.onvpv.ro în această secțiune şi actualizată permanent, astfel încât să fie accesibilă oricărei persoane interesată de a prezenta pentru evaluare vinuri cu DOC/IG/varietale.
Ulterior momentului încheierii fermentaţiei alcoolice şi stabilizării vinului, la cererea producătorilor se realizează evaluarea calitativă a loturilor de vin pentru luarea în evidenţă ca vinuri apte de a evolua ca vinuri cu DOC/IG/varietale, prin analize organoleptice şi analize fizico-chimice.
Programările sunt în responsabilitatea Inspectoratelor teritoriale în care se vor desfăşura şedinţele de evaluare a vinurilor cu DOC/IG/varietale.
În cadrul Comisiilor de degustare pentru luarea în evidență se vor prezenta probe din loturile de vin prelevate și prezentate de către producători.
În situațiile în care există contestații la rezultatele obţinute în şedinţele de evaluare, vinurile vor putea fi re-examinate de către Comisia de Contestaţii de la sediul central al O.N.V.P.V.
Procedura de atestare, control și verificare pentru certificarea vinurilor cu DOC/IG/varietale
Obiectul procedurii îl constituie stabilirea modalităţii specifice de luare în evidenţă şi certificare a loturilor de vin potenţial apte de a fi comercializate ca vinuri cu DOC/IG/varietale şi de evidenţă a însemnelor de certificare a originii și autenticității vinurilor.
Procedura se aplică vinurilor obtinute din strugurii recoltați din plantațiile viticole înscrise în Registrul Plantațiilor Viticole (R.P.V.) pentru care au fost întocmite declarații obligatorii de recoltă și de producție potrivit legii.
Se realizează controlul tehnic de specialitate prin evaluarea vinurilor cu DOC/IG/varietale în vederea atestării dreptului de comercializare al vinurilor cu denumire de origine controlată/indicaţie geografică/varietale, potrivit reglementărilor în vigoare, cerinţelor din caietele de sarcini aferente denumirilor de origine/ indicaţiilor geografice protejate și Ordinului M.A.D.R. nr. 266/ 2017, cu modificările și completările ulterioare, după caz.
Certificatul de atestare al dreptului de comercializare emis de către O.N.V.P.V. astfel cum prevede legislația în vigoare și prezenta procedură este valabil atât timp cât lotul/loturile de vin certificat/certificate corespund condiţiilor prevăzute în caietele de sarcini pentru producerea vinurilor cu DOC/IG dar şi prevederilor Ordinului M.A.D.R. nr. 266/ 2017, cu modificările și completările ulterioare.
Responsabilitatea aplicării procedurii de control şi verificare în vederea luării în evidenţă a vinurilor, certificării loturilor de vin potenţial apte de a fi comercializate ca vinuri cu DOC/IG/varietale revine Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (O.N.V.P.V.) prin Inspectoratele teritoriale constituite la nivelul regiunilor viticole naționale, Comisiilor de degustare din cadrul Inspectoratelor teritoriale şi Comisiei de Contestaţii de la sediul central.
PROCEDURA de atestare, control şi verificare pentru certificarea vinurilor cu DOC/IG/varietale
Modele editabile utilizate de către producători:
Anexa 1: CERERE de luare în evidență a vinurilor apte de a evolua ca vinuri DOC/IG/varietale aici:
Anexa 6: CERERE pentru acordarea Certificatului de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor DOC/IG/varietale aici:
Anexa 10: Model raport de utilizare a însemnelor de certificare a vinurilor cu DOC/IG/varietale aici:
Anexa 11: Notificare luare în evidență vinuri DOC/IG/varietale aici:
Procedura revizuită (Ed. 1, Rev. 2) a fost instituită prin Decizie a Directorului general al O.N.V.P.V. nr. 33 din 4 Februarie 2021