Certificat de înregistrare acordat pentru vinul cu DOP Însurăței

  • Posted on: 19 December 2018
  • Author: mirela.rosu

În marja Consiliului UE de la Bruxelles din data de 17 Decembrie 2018, comisarul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală  Phil HOGAN i-a înmânat Ministrului Ariculturii și Dezvoltării Rurale domnului Petrea DAEA, Certificatul de înregistrare în Registrul Denumirilor de Origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate pentru vinul Însurăței (DOP).

Decizia Comisiei Europene a fost luată ca urmare a  analizării dosarului tehnic cuprinzând cererea de înregistrare a denumirii de origine controlată pentru vinuri depusă la O.N.V.P.V. de către asociația reprezentativă de producători din arealul geografic delimitat implicată în procesul de producție al vinurilor, pentru  ca această denumire să fie înregistrată și protejată la nivelul UE pentru vinurile de calitate obținute în arealul de producție.

   

Caietul de sarcini este publicat pentru publicul interesat pe site-ul autorității competente responsabile desemnate prin legislație pentru gestionarea denumirilor de origine controlată și indicațiilor geografice pentru vinuri la nivel național, respectiv www.onvpv.ro.

Denumirea de origine controlată "Însurăței" se alătură astfel celorlalte denumiri de origine controlată (DOC) utilizate pentru vinuri de calitate obținute pe teritoriul național, pe care România le are înregistrate și protejate la nivelul Uniunii Europene, precum Cotnari, Dealu Mare, Târnave, Recaș, Drăgășani, Cotești, Odobești  sau Murfatlar.

In cazul tuturor acestor vinuri, producerea lor se face după reguli clar stabilite într-un caiet de sarcini corespunzător întocmit al produsului, însemnând într-un areal delimitat exact și precis de producție care are factori naturali și umani relevanți pentru o legătură strânsă între calitățile vinului obținut și trăsăturile ariei geografice de natură să se imprime vinului, folosind anumite metode de prelucrare/ vinificare, aplicând tehnici de cultură care să asigure un nivel calitativ al producției, cu un anumit sortimentul viticol permis, dar și reguli de etichetare necesar a fi respectate pentru comercializarea acestuia către consumator, toate acestea având rolul de a asigura și garanta un produs apt pentru consum, controlat de o autoritate competentă responsabilă, cu calități deosebite care îl deosebesc din multitudinea de produse existente în piață.

   

 

Comunicatul MADR aici: