Indicațiile geografice pentru vinuri, băuturi spirtoase și produse alimentare au fost reunite în noua bază de date publică e-Ambrosia a Uniunii
Lansată în luna Aprilie 2019, baza de date publică eAmbrosia - Registrul indicațiilor geografice ale UE include acum indicațiile geografice (GI) pentru produsele agroalimentare, vinuri și băuturi spirtoase care sunt înregistrate și protejate în Uniunea Europeană. Proiectată pentru a crește transparența și a simplifica modalitatea de căutare, noua bază de date centralizează informațiile aferente pentru toate cele trei tipuri de indicații geografice, păstrate anterior pe trei baze de date diferite DOOR, e-Spirit-Drinks și e-Bacchus.
Producătorii, consumatorii, autoritățile naționale, companiile, precum și cercetătorii pot accesa cu ușurință informații despre toate indicațiile geografice, inclusiv statutul fiecărei indicații, fie că este aplicat, publicat sau înregistrat precum și link-ul direct la baza legală odată ce protecția oficială este asigurată.
Această bază de date care acum este completă a fost realizată în trei etape:
- în aprilie 2019, eAmbrosia a început să afișeze indicațiile geografice ale vinurilor
- în iulie 2019, indicațiile geografice pentru băuturi spirtoase au fost adăugate în baza de date
- până la sfârșitul anului 2019 toate indicațiile geografice pentru produse agroalimentare au fost mutate de la baza de date DOOR în e-Ambrosia în scopul finalizării procesului de centralizare.
Sub simbolul indicațiilor protejate în baza legislațiilor spcifice se identifică aproape peste 3.300 de nume de produse care își datorează caracteristicile sau reputația regiunilor lor de producție cu mediul lor natural cât și abilităților producătorilor locali. Indicațiile promovează caracteristicile unice ale acestor produse de specialitate dar și expertiza tradițională a producătorilor lor.
Printre aceste produse protejate se găsesc denumiri de renume precum Champagne, Feta, Prosciutto di Parma, Ouzo și Rioja care sunt acum accesibile pe platforma eAmbrosia - Registrul indicațiilor geografice ale Uniunii Europene.
- Fiecare indicație geografică are standarde legale specifice cu privire la modul în care este fabricat produsul, oferind în același timp o garanție pentru o calitate a produselor.
- Protecția acordată indicațiilor geografice înseamnă în fapt dreptul de împidica persoanele neautorizate să utilizeze indicațiile geografice, fie pentru produsele care nu își au originea în zona geografică indicată pentru acestea, fie pentru cele care nu îndeplinesc standardele de calitate corespunzătore.
- Indicația geografică este definită prin legătura calitativă între produs și zona geografică de origine a acestuia, calitatea și caracteristicile produsului trebuie să se datoreze în exclusivitate sau în mare măsură mediului geografic cu factori naturali și umani esențiali pentru această legătură origine-caracteristici.
România are înregistrate, publicate în eAmbrosia și protejate, o serie de indicații geografice :
♦ pentru vinuri: indicații geografice PDO precum Însurăței, Cotnari, Recaș, Drăgășani, Nicorești, Panciu ori Dealu Mare și indicații geografice PGI precum Dealurile Moldovei, Viile Timișului, Dealurile Zarandului, Dealurile Olteniei ori Colinele Dobrogei dar și altele.
♦ pentru produse alimentare: indicații geografice PGI precum Telemea de Ibănești, Novac afumat din Țara Bârsei dar și altele.
♦ pentru băuturi spirtoase: indicații geografice PGI precum Țuică de Argeș, Vinars Târnave, Vinars Segarcea, Horincă de Cămârzana dar și altele.